Numele INNA se află pe buzele a milioane de fani din întreaga lume, dar puţini sunt cei care ştiu povestea lui. Cel care a inspirat-o pe artistă în alegerea acestui nume este chiar bunicul ei, care în copilărie îi spunea Alexandrei INNA. Aşa se face că, deşi iniţial cunoscuta artistă alesese ca nume de scenă Alessandra, în cele din urmă proiectul care avea să o facă celebră în întreaga lume a avut numele INNA.
„Am crescut înconjurată de muzică. Mama era cântăreaţă de muzică populară, bunica mea cânta şi ea, chiar şi bunicul meu avea o voce plăcută. El a fost cel care m-a sfătuit să cânt în corul Bisericii. Mai târziu, am început să iau lecţii de canto, să merg la concursuri şi festivaluri. Şi de aici, a început drumul meu în muzică”, îşi aminteşte INNA.
La scurt timp de la lansarea carierei muzicale, numele INNA a ajuns sinonim cu succesul internaţional. Aşa se face că aceasta a devenit primul artist european care a depăşit 1 miliard de vizualizări pe YouTube, iar celebra publicaţie The Guardian a numit-o unul dintre cele mai mari exporturi ale României.
De-a lungul carierei sale de până acum, INNA a susţinut peste 750 de concerte în întreaga lume: Mexic, Statele Unite ale Americii, în Europa, Japonia, Chile. Artista are o comunitate de fani impresionantă şi în social media: pe Facebook are peste 11 milioane de fani (mai mulţi decât numărul de utilizatori de Facebook din România), pe Twitter peste 1,4 milioane de followers şi 1,7 milioane de followers pe Instagram.
Cele două single-uri lansate de INNA anul acesta, „Gimme Gimme” şi „Ruleta”, au deja peste 100.000.000 de vizualizări fiecare. „Gimme Gimme” a ajuns la 100 de milioane de vizualizări în 8 luni de la lansare, în timp ce „Ruleta” are deja 116 milioane de vizualizări în doar 4 luni. De asemenea, „Ruleta” feat. Erik este prezentă în topurile din Mexic, Spania, Turcia, Serbia, România, Kazakhstan, Moldova, Ucraina.
Amănunte mai puţin ştiute despre INNA, despre viaţa şi cariera sa pot fi descoperite începând de azi în cadrul aplicaţiei MusicTO, care se lansează în România. Mai mult decât atât, INNA, ambasador al acestei aplicaţii alături de Smiley, se va afla azi în live chat, începând cu ora 18.00, cu cei care vor descărca aplicaţia. INNA va răspunde întrebărilor fanilor, care vor putea totodată să îşi testeze cunoştinţele despre artista lor favorită prin răspunsurile pe care le vor da la „testele” din aplicaţie.
MusicTO (Music Totally Obsessed) este o aplicaţie ce permite utilizatorilor să asculte muzica difuzată de o parte din radiourile româneşti şi în acelaşi timp să primească informaţii mai puţin ştiute despre artiştii favoriţi, precum şi să răspundă la întrebări despre aceştia, care le pot aduce şi premii surpriză. Aplicaţia oferă informaţii interesante, inedite despre artişti şi piesele lor, sondaje pentru fani, interacţiuni directe cu artiştii în zile dedicate. MusicTO este disponibilă gratuit atât pentru Andoid, cât şi pentru IOS.